Manusile – o eterna problema complicata

Lana, puf, sintetic, gros, subtire ?
 

Daca te cateri si incerci sa gasesti o pereche perfecta de manusi, ajungi mai devreme sau mai tarziu sa ai probleme de alegere. Iti doresti probabil o manusa care sa fie si aderenta si impermeabila si rezistenta. Probabil ca in general vei gasi doar doua dintre aceste trei calitati la o manusa, dar niciodata pe toate trei. 

Cu toate acestea, oamenii se descurca facand un compromis, in functie de traseul pe care doresc sa il faca. Pentru activitati in conditii in care frigul nu reprezinta o problema, ci doar protectia mainilor, cum ar fi via feratta, cataratul artificial, rapelul, manusile din piele sau inlocuitor, cu degetele libere, sunt optiunea cea mai buna – mana este protejata si doar buricele degetelor sunt expuse, dar acest lucru asigura dexteritatea necesara. In cazul manusilor dedicate exclusive rapelului, degetele sunt protejate integral – cum ar fi la Petzl Cordex.

Cand temeraturile scad, lucrurile se complica un pic. Daca trebuie sa ne cataram la un nivel tehnic ridicat, manusile care au degetele libere, dar sunt prevazute cu un capac pentru degete sunt o optiune buna. Atunci cand ne cataram cu mana goala pe stanca, capacul sta desfacut, cand folosim pioletul sau vrem sa incalzim mana, tragem capacul peste degete. E o operatiune laborioasa la care uneori se folosesc si dintii, si care poate oferi satisfactii putin masochiste, dar cand trebuie, trebuie. Lana ramane in continuare unul dintre cele mai apreciate materiale pentru acest tip de manusi, dar o dublura de fleece pe interior le poate mari rezistenta si usurinta cu care se pun si se dau jos. Evident, nu e o placere sa stai cu degetele lipite de stanca la temperaturi negative, asa ca e bine sa ai si manusi groase cu un singur deget in care sa iti incalzesti mainile atunci cand conditiile o permit. Mai multe despre acest subiect un pic mai tarziu.

Pentru terenul alpin se aplica teoria straturilor. Atunci cand inca nu este foarte frig si suntem in conditii uscate, putem folosi o manusa cu degete din material rezistent la vant si care respira, mulata pe mana, dintr-un material care nu va fi impermeabil. Daca temperatura scade si/sau incepem sa stam cu mainile lipite de gheata sau sa scormonim prin zapada cu pioletii, atunci peste aceasta manusa, putem imbraca o alta, tot cu degete, mai voluminoasa, cu o membrana impermeabila si care are o izolatie termica. Evident, doua manusi una peste alta scad dexteritatea, asa ca trebuie alese cu mare grija. Sau putem pur si simplu sa le schimbam pe cele subtirele cu celelalte. Daca sunt umede, cel mai bine este sa le bagam intr-un buzunar de la piept – caldura corpului le va usca in timp, sau cel putin le va impiedica sa inghete. Stiu, probabil ca va ganditi ca este din nou o nota masochista… poate din cauza ca vorbim in continuare despre acelasi sport…

Atunci cand altitudinea creste, temperatura scade sau startul este unul foarte matinal, lucru de obicei asociat cu una dintre primele doua conditii anterioare, intra in scena manusile calduroase, cu izolatie sintetica sau de puf, cu un singur deget, asa-zisele supramanusi. Ele pot fi purtate peste manusile subtirele si mulate pe mana despre care vorbeam mai devreme sau peste mana goala. Smecheria este ca degetele se incalzesc unul de la altul cand sunt acoperite toate de manusa groasa si caldura nu se mai pierde in exterior, evident, in detrimentul dexteritatii. Personal, prefer sinteticul ca si izolatie, fata de puf la supramanusi, din motive de rezistenta. Pe langa asta, puful ud nu mai e bun de nimic. Sinteticul isi mai face treaba o vreme indelungata dupa ce s-a udat.

O alta categorie de manusi sunt manusile de matase, extrem de subtiri, adauga un plus termic si pot fi purtate sub oricare dintre manusile mentionate anterior, oferind dexteritate sporita si garantand ca nu vom fi cu mana goala in ger, indiferent cat de migaloasa este sarcina de executat.

Alegerea de combinatii este a fiecaruia, in functie de activitatea pe care o desfasoara, ideea de baza este sa poti numara pe degete pana la zece si dupa o incursiune la -40 de grade.

Picioarele, sosetele si frigul

 Sfaturi de sezon. Rece.

Poate cea mai delicata problema iarna pe munte, cand vine vorba sa iti pazesti extremitatile, este cum sa iti pastrezi picioarele calde, sau cel putin sa le feresti de degeraturi. 

In primul rand un aspect esential este cum sa le pastrezi uscate. De aici pleaca totul. Daca ai picioarele ude, din afara sau, un pic mai subtil si ignorat caz, din interior, e o chestiune de timp pana cand o sa incepi sa cedezi caldura ca sa usuci sosetele si bocancii. Pe unde? Evident, prin talpa si degetele de la picioare. 

Asa cum in armata norvegiana soldatii care sufera de degeraturi sunt sanctionati pentru neglijenta, si la munte, in conditii de ger, este responsabilitatea fiecaruia sa aiba grija de picioare. Presupunem ca bocancii sunt impermeabili. Dar ce se intampla in interiorul lor este important in prezenta discutie. 

Sa incepem cu inceputul. Ar trebui sa folosesti un picior uscat pe care sa pui un liner – o soseta foarte subtire care sa fie in contact direct cu pielea si care sa preia transpiratia. Un exemplu de care sunt foarte incantat sunt Mund Elbrus. Peste aceasta soseta apare ciorapul serios si calduros care ofera confort termic si izolatie. In zilele geroase, pentru mine, nimic nu se compara cu modelul K2 de la Mund. 

Marimea sosetelor trebuie aleasa in asa fel incat ele sa nu joace pe picior si sa nu formeze cute, care, presate in bocanc sa submineze circulatia – reteta sigura pentru degeraturi. Aceasta combinatie de izolatie termica a piciorului ar trebui sa fie suficienta pentru a trece cu bine o zi in miscare pe munte. 

Ce se intampla dupa o zi de actiune in frig, in conditiile in care urmeaza si a doua zi? Seara este imperios necesar sa usuci sosetele, de obicei cele subtirele au preluat transpiratia si ele trebuie uscate primele. Daca este disponibila o sursa de caldura e minunat, daca nu, caldura corpului in sacul de dormit rezolva problema. Acelasi lucru este valabil si pentru sosetele groase din exterior. Peste noapte trebuie sa apara inca o pereche de sosete uscate calduroase care sa ofere confort termic in timpul somnului. A doua zi, in principiu ar trebui sa ai toate trei perechile de sosete uscate si poti relua procesul.

Cu doua taisuri este folosirea asa-ziselor sosete vapor-barrier, care sunt in esenta niste sosete extrem de subtiri din plastic care se poarta peste liner. Transpiratia este garantata, dar garantat este faptul ca ramane acolo si nu uda soseta groasa si bocancul. Ramane de uscat doar soseta subtire, ceea ce este mai usor. Dezavantajul la turele de mai multe zile este ca incepi sa ai picioarele ca si cum tocmai ai fi iesit dintr-un bazin in care ai stat jumatate de zi.

Atunci cand frigul nu este asa aspru, putem elimina linerul, problema fiind ca transpiratia, daca se pune problema ei, ajunge in singura soseta din picior si poate razbate mai departe spre bocanc, un articol mult mai greu de uscat. In ture de o zi si in conditii de temperature diferite merita experimentate ambele variante.  

O capcana este sa iti pui prea multe randuri de sosete una peste alta sperand sa iti fie mai cald, dar acest lucru sa restranga locul din bocanc pana la inhibarea circulatiei, ceea ce duce la racirea picioarelor si degeraturi.

Sa iti misti in permanenta degetele de la picioare cand le simti reci creste sansele sa le pastrezi pe toate. 

Pe scurt, asa cum bine au zis englezii : “Move it or lose it!”