Atentie la cap !

Fie vara, fie iarna.

Asa cum umbla si vorba in popor, multe probleme incep de la cap. Asa este si la munte cand este frig. Sau cald. Si cum de obicei este ori prea frig, ori prea cald, avem cateva probleme legate de cum sa ne protejam capul de elementele naturii. Desi controversata in ultima vreme, s-a facut constatarea ca prin zona capului se pierde cea mai multa caldura.

Cu totii stim ca iarna ne punem o caciula in cap – lana si materialele sintetice gen polartec sau windstopper sunt cele mai potrivite pentru munte. Daca avem pe cap o casca, trebuie luat in considerare si cat de voluminoasa este caciula. Ciucurii sunt frumosi, dar sub o casca s-ar putea sa incurce.

In diminetile geroase sau pe vant puternic incepem sa ne gandim cum putem sa ne protejam cat mai bine fata, iar cagula poate sa fie scoasa din rucsac. Important este sa fie trasa pe cap la timp, nu cand este prea tarziu. Si este cu atat mai bine daca se potriveste pe sub caciula si este suficient de elastica incat sa putem trage de marginile ei in jos, pana sub barbie, daca conditiile meteo ne impun sa facem asta.

Uneori, cagula o putem inlocui cu un “buff”, asa cum a ajuns sa fie cunoscut acest articol dupa firma care a produs prima data produsul. El este in esenta o maneca elastica, nu prea groasa care poate fi purtata pe gat, extinsa pe jumatatea inferioara a fetei, care poate fi purtat in loc de caciula atunci cand este prea cald pentru caciula, banderola si in alte combinatii, in functie de imaginatia si creativitatea fiecaruia.

Vara sau in timpul marsurilor de apropiere catre muntii mari, care de obicei sunt situati la latitudini unde vara este mai cald in comparativ cu zona temperata, se poate lua in considerare o palarie, care are avantajul ca  protejaza de soare cu borurile sale, atat fata, cat si ceafa, spre deosebire de un “buff”. Aceeasi intrebuintare o poate avea si o sapca cu o prelungire de material pe ceafa, de tipul celor purtate de soldatii din Legiunea Straina in perioada interbelica.

Totul tine, evident de locul unde actionam, de temperatura din sezonul in care ne aflam si de preferintele noastre. Important este ca orice combinatie sa fie probata inainte de ceea ce inseamna “real thing” in conditii unde consecintele inadecvarii nu sunt dintre cele mai grave. 

Ca de obicei, experienta personala este cel mai bun indrumator, atata timp cat tinem cont de ea!

Sa nu uiti de ce ai plecat de acasa!

Planificare pe verticala, de sus in jos. 

Intr-o expeditie oboseala apare, la fel si vremea proasta, accidentele nici ele nu ocolesc pe nimeni, noi trebuie sa le ocolim in permanenta si nu e greu sa pierzi din vedere obiectivul pentru care ai venit acolo – sa urci un varf, un perete, sa ajungi la un pol, sa traversezi un desert…

Nu e greu sa incepi sa te orientezi si sa iei decizii orientate spre tabara de baza si nu spre varf. O retragere fireasca in conditii de vreme proasta poate sa devina o rutina si pe vreme buna. Varful incepe sa dispara din peisaj si obiectivele se schimba fara sa ne dam seama.

In schimb, daca ramanem orientati spre obiectivul initial, calculele, deciziile si actiunile, vor urma aceeasi orientare. Asta nu inseamna sa induri intr-un cort ancorat precar o furtuna, sa consumi proviziile carate cu greu acolo si cand vine vremea buna sa constati ca esti prea obosit sa urci mai departe. Inseamna sa faci planul de la varf in jos, nu de la baza in sus. Daca stii ca trebuie sa ajungi pe varf si stii ce etape presupune asta, incepi sa te gandesti cum sa te plasezi in pozitia de a ajunge in postura de a aborda acele etape. Probabil asta inseamna alte etape, si tot asa, pana la locul si momentul in care te gasesti la un anumit moment. Flexibilitatea este cheia. Conditiile de pe munte se schimba si toate etapele este posibil sa trebuiasca regandite.

Alternativa cealalta este sa facem frumos un plan pe hartie, sa fixam datele cand vom fi in anumite locuri, eventual si ziua varfului. Acum ceva vreme am vazut un asa plan insotit si de o diagrama care avea un semn de intrebare in dreptul zilei varfului, riguros stabilita dinainte. Nu a fost sa fie. Uneori sa te retragi acum inseamna sa iti pastrezi resursele pentru mai tarziu, atunci cand le poti valorifica, chiar daca nu este conform planului. Dar pentru asta elementul principal al ecuatiei trebuie sa fie rezultatul scontat. Calculele trebuie facute avand in prim plan varful. 

In vara lui 2013, in timp ce fixam corzi pe Nanga Parbat, pe o portiune de abrupt de 1000 de metri, toata echipa era mai sus sau mai jos pe munte: eu si Zsolt Torok eram in fata si fixam corzile, Bruno Adamcsek, Aurel Salasan si Marius Gane veneau in urma noastra transportand alte corzi care urmau sa fie fixate, in asa fel incat sa nu existe timpi morti. La un moment dat, auzim in statia radio ca Marius s-a accidentat cu briceagul cand desfacea un colac de coarda si coboara la tabara de baza. Nu am stiut ce se intampla, dar stiam ca experienta si instinctul lui Marius ii dicteaza cel mai bun lucru de facut. Cand, cateva zile mai tarziu, ne-am intalnit la tabara de baza, am vazut ca Marius avea o taietura adanca pe antebrat, care incepuse sa se refaca, dar care sus, la altitudine mare si concentratie redusa de oxigen, nu s-ar fi vindecat. In ziua cand am urcat pe varf, Marius a fost cel care a facut urme in zapada tot drumul de la ultima tabara pana pe Nanga Parbat, unde la cei 8126 metri, am savurat, rand pe rand si fiecare cat am putut, rodul unei munci istovitoare.

Sa dai inapoi cand trebuie poate fi cheia succesului, daca deciziile sunt centrate permanent pe atingerea varfului.