Acum, de acasa, ma gandesc cu recunostinta la toti cei care mi-au fost alaturi in aceasta aventura.
Depasind dezamagirea ca nu am fost nici macar lasat sa incerc sa urc pe munte, si savurand atmosfera calda de acasa, realizez cat de important a fost tot acest capital de energie pozitiva - toate gandurile bune si sprijinul acordat de cunoscuti si necunoscuti deopotriva.
Va multumesc tuturor din suflet pentru sustinerea voastra!
Si intr-un fel imi dau seama ca inceputul si finalul se contopesc intr-un nod fara sfarsit: poate ca rezolvarea starilor sufletesti contradictorii sta, intr-un fel, in analiza radacinilor acestui proiect - promovarea cauzei celor care, in ciuda dizabilitatilor, incearca sa duca o viata activa prin catarat.
Asa cum drumul lor nu este unul usor, ci presarat cu dificultati de depasit, tot asa si visul Everestului nu se opreste aici, ci doar se amana.
Mesajul este acelasi: Climb again!
