Munti, oameni si vis
In vara lui 1999, am vazut prima data varfurile care domina circul
glaciar al lacului Caltun.
Nestiind de alta varianta de a urca pe
Lespezi si pe Caltun, am mers pe hornul dintre ele. Lipsa unui partener,
experienta limitata, burnita, farfuriile de şist pe care le tot aruncam
peste umar si vizibilitatea redusa m-au facut sa percep ruta ca pe o
mica aventura.
Acum cincisprezece ani, cand am vazut-o prima data
tapetata cu zapada, tot prin martie mi-am dorit sa urc faţa nordica a
varfului Lespezi, probabil cel mai important perete cu teren alpin din
Carpatii romanesti. Tot ce am reusit atunci a fost sa urc creasta care
duce din Strunga Doamnei pana pe varful Caltun, si de acolo mai departe
pe Lespezi, coborand pe hornnul pe care il urcasem cu doi ani in urma,
de data asta fiind acoperit aproape integral cu zapada.
In ianuarie
2010, de data asta cu un partener - Justin Ionescu, am intrat in
peretele care ma fascina.
Zapada imensa prin care ne miscam ne-a convins
dupa doua lungimi de coarda sa traversam in horn, pe unde am ajuns in
cele din urma pe Lespezi. Deja simteam ca tot ocolesc la propriu si la
figurat miezul problemei.
Anii au trecut, dar visul a ramas.
In cele
din urma, impreuna cu Zsolt Torok si Alex Manoliu, am reusit sa fac
realitate din vis.
O ruta in peretele Lespezi din Caltun cu o echipa de
oameni care stiu ce fac, peisajul de basm, iarna si farmecul ei subtil
de care devii constient abia cand ajungi inapoi la caldura, conditiile
meteo pe care o sa imi permit sa le descriu in engleza, pentru ca suna
bine - character building weather, o zi traita fix vreo douazecisipatru
de ore, toate acestea mi-au lasat o amprenta pe care cu greu o pot reda
in cuvinte.
Fotografiile din perete au fost facute de Alex Manoliu si
cele cu peretele de Mircea Donescu.
Coincidenta sau nu, Mircea a fost
acolo si in iarna lui 2001, asteptandu-ma ingrijorat sa cobor la baza
hornului, dupa ascensiunea pe creasta din Strunga Doamnei pana pe
Caltun.
Coincidenta sau nu, Zsolt citeaza des in perioada asta din Micul
Print a lui Saint Exupery, pe care si eu o citesc copiilor in perioada
asta pentru a doua oara.
Vad aceste coincidente ca niste aluzii care sa
imi intareasca convingerea ca visurile si prietenia sunt o parte din
viata noastra pe care merita sa le avem si la care merita sa nu
renuntam.
