marți, 24 iulie 2018

De vorba ... (1)

Uneori este mai usor , alte ori mai greu sa imi gasesc cuvintele. Alte dati, ma ajuta si intrebarile. Am descoperit un interviu din anii trecuti in care Cristina Calinoiu a pus intrebarile care trebuie, ca sa imi fie usor:
...
  1. Ce rămâne după o expediție ca Nanga?
Rămân tot eu, același, dar schimbat în același timp. Rămâne prietenia, efortul comun pe care nu credeam că îl pot duce, rămâne amintirea tricoului pe care îl storceam după fiecare antrenament pentru expediție și senzatia de extenuare, de parcă m-ar fi călcat trenul, și chiar de vomă după unele antrenamente. Rămân miile de pași dubli urcând pe o bancă cu douăzeci de kilograme în spate, intervalele de sprint, rămâne momentul când am decis să cobor când colegii mei au plecat spre vârf și eu nu mă simțeam bine. Și rămâne momentul de peste câteva ore când am decis să mai trag un loz. Rămâne soarele care apunea când eu eram pe vârful Nanga Parbat și coborârea la lumina lunii pline, când mă gândeam că fiecare pas trebuie să fie bine făcut, ca să ajung întreg acasă la ai mei. Rămane senzația de mândrie asociată cu un fel de disconfort, că noi am supraviețuit și am reușit când alții au murit, când mai multi alpiniști au fost împușcați în tabăra de baza de pe versantul Diamir, unde este traseul clasic, nesiguranța până când am aflat că un prieten polonez de pe Diamir nu este printre cei urcați în elicoptere în saci de plastic negri. 
Și noi am decis să mergem pe versantul Rupal, deși era mai greu, la o bere la Herculane, cu câteva săptămâni înainte de expediție. Rămân atâtea lucruri pe care nu am timp să le scriu, pentru că încă nu am timp să scriu o carte.
...
Ca pe orice cale pe care mergi cu seriozitate și dedicație și pe care ți se poate lua mai mult decât ești pregătit să dai. Câștigul este că, în munți, conștientizez ce am când nu sunt acolo, câștig energia acumulată pentru viața la șes, câștig încredere și bucuria de a aprecia lucrurile simple.  
...
Interviul complet  este mai jos: