Antrenat, dar sanatos.
Unul din obiectivele importante si greu de atins in pregatire si in
timpul unei expeditii este sa iti mentii o stare buna de sanatate. Daca
esti sanatos si nu te accidentezi ai posibilitatea sa te antrenezi in
mod constant la un nivel tot mai inalt, cheia succesului pentru orice
realizare in sport.
Un alt aspect al problemei este acela ca, in vreme ce exercitiile
fizice cu intensitate moderata intaresc imunitatea, antrenamentul
intensiv o slabeste. Sportivii de performanta sunt mai predispusi la
imbolnavire decat restul oamenilor, deoarece intensitatea
antrenamentului si a evenimentelor sportive la care participa micsoreaza
capacitatea organismului de a lupta cu boala.
Ideal este sa iti cunosti organismul si sa nu il fortezi mai mult
decat poate el sa se adapteze la cresterea intensitatii efortului din
timpul antrenamentelor. In timpul unei ascensiuni importante si mai ales
dupa, este garantat ca esti mai vulnerabil la imbolnavire decat
inainte. Supraantrenamentul are si el acelasi efect, dar pe termen mai
lung.
Efortul la altitudine mare stimuleaza si el aparitia infectiilor
respiratorii. Ideal este sa fii suficient de antrenat ca efortul facut
la altitudine sa nu fie la intensitatea maxima pe care o poti genera si
in acest fel sa nu iti afectezi prea tare sistemul imunitar. Un ideal
greu de atins, e adevarat.
Odihna si sananatea sunt chiar mai importante decat antrenamentul
atunci cand calatoresti in zone ca Asia, Africa, America de Sud, unde
exista germeni cu care organismul nu este obisnuit sa lupte. Numai
faptul ca zbori spre acele locuri te face susceptibil la a intra in
contact cu germeni din toata lumea preluati in instalatia de aer
conditionat a avionului. Supraantrenamentul te face si mai susceptibil
la a contracta infectii, datorita slabirii capacitatii de aparare a
organismului. De aceea e intr-un fel mai bine sa gresesti in minus decat
in plus cand vine vorba de antrenament, pentru ca se poate recupera mai
usor o lipsa de forma maxima decat efectul unei imbolnaviri care te va
face sa stai pe bara o perioada indelungata.
Sistemul imunitar se pastreaza puternic cel mai bine intr-un organism
odihnit si sanatos. Este mult mai usor de spus decat de facut intr-o
societate care ne impune tot mai mult ritmul ei alert, dar sansele cresc
constientizand acest aspect.