Cu sau fara prognoza ?
In ultimii zece ani prognozele meteo au devenit esentiale pentru
ascensiunile montane. Fie ca vorbim de un weekend in Bucegi sau de
atingerea unui varf mare din Himalaya. Ne stabilim obiectivele si le
modificam in ultimul moment in functie de cum se schimba prognozele
meteorologice. Facem planuri grandioase in ferestre marginale de vreme
buna si se intampla des sa reusim sa le ducem la capat. Echipamentul se
adapteaza si el la vreme, nu mai caram tot ce am cara atunci cand am
pleca in necunoscut, hainele de ploaie pot ramane in masina, pufoaica la
fel, daca asa zice la meteo. Suntem intr-o epoca in care “light is
right” si prognoza este vitala pentru a trai acest concept. Urcam pe
vreme proasta pentru a prinde vremea buna in ziua de varf. Si sunt unul
dintre cei mai recunoscatori pentru aceasta situatie. A devenit una
cotidiana si nici nu mai concepem altfel. Dar nu a fost mereu asa.
In 2013, eram pe punctul de a renunta la a parcurge ultimii 700 metri
care duceau pe varful Nanga Parbat pentru ca ma simteam foarte slabit.
In extremis, am despachetat bagajul pe care il facusem ca sa plec la
vale si am plecat la deal la o ora prea tarzie dupa orice standarde
pentru un munte asa de mare. Am ajuns pe varf la apus si am coborat pe
intuneric. O abordare extrema. Farama de control pe care o aveam era
faptul ca pana atunci prognoza primita s-a confirmat 95% si acum indica
inca doua zile de vreme buna. Luna plina avea si ea rolul ei. Fara
prognoza m-as fi gandit de mai multe ori inainte sa continui spre varf
in ciuda orelor care treceau mai repede ca niciodata.
In 2007 am facut prima repetare a celui mai lung traseu de perete din
Romania, “Just another fucking day”, in ultima zi de vreme buna
dintr-un interval destul de lung. Noaptea de dupa era prognozata ploaie.
Fix la doua noaptea a inceput.
Am invatat ca merita sa te urci in masina si sa conduci mii de
kilometri sau sa iti cumperi un bilet de avion scump pentru a doua zi
cand stii ca vremea e buna, decat sa iti planifici dinainte cu o
eficienta mare legata de costuri, dar cu o loterie si mai mare legata de
sansele de a reusi datorita vremii. Am invatat si cum e sa stai acasa
pentru ca prognoza e proasta si sa aud povesti despre vremea perfecta de
la munte. Sau sa fac rapeluri in furtuna cand vremea buna prognozata
s-a amanat fara sa “anunte”. In final am invatat ca nu putem avea
controlul total. Putem sa ne folosim de instrumente moderne pentru a ne
maximize sansele de reusita, dar nimic nu compenseaza cunoasterea si
experienta personala.
Rapeste din farmecul aventurii prognoza? Garantat. Era o vreme cand
stabileai sa te vezi cu partenerul de ascensiune la o cabana sau intr-o
gara si asa se intampla. Fara meteo, GSM, satelit, internet, schimbari
de ultim moment. Iti foloseai “nasul” pentru a determina cum va fi ziua
care tocmai incepea si te adaptai. Uneori reuseai sa faci ce doreai,
alteori ramanea doar experienta, de multe ori epica. Creste prognoza
sansele de a obtine satisfactii mai mari pe munte? Si aici raspunsul
este acelasi – garantat.
Important este sa nu uitam ca orice prognoza mai lunga de 36 de ore
este bazata pe statistica si ca nimeni nu ne opreste sa invatam sa
interpretam semnele vizibile ale vremii, asa cum faceam inainte de
boomul informational.
